Relaţiile internaţionale au fost multă vreme dominate de puterile masonice anglo-saxone, care se vor a fi autorităţile în materie de regularitate masonică. Drept urmare, acestea îşi arogă dreptul de a adopta regulile care să guverneze regularitatea şi recunoaşterea Supremelor Consilii, declarând drept «iregulare» Jurisdicţiile pe care nu vor să le recunoască. Această dorinţă de supremaţie, contrară dispoziţiilor Marilor Constituţii  care stabilesc egalitatea Supremelor Consilii în lume (puterile lor provenind din aceeaşi sursă), provoacă dezordinea pe care o cunoaştem astăzi, prin distrugerea unităţii Ritului Scoţian Antic şi Acceptat în lume.

Ori, regularitatea nu trebuie confundată cu recunoaşterea, cei doi termeni nefiind sinonimi. Confuzia întreţinută de Jurisdicţiile anglo-saxone şi de cele ce le sunt servile nu este una nevinovată, de vreme ce iregularitatea este motivul invocat pentru a justifica  îndepărtarea Supremelor Consilii care nu se mai află în graţiile lor. Pentru a lămuri această confuzie, să amintim faptul că regularitatea  se leagă de respectarea Tradiţiei şi mai ales de raportarea la Marele Arhitect al Universului, la prezenţa Cartii Legii Sacre în timpul lucrărilor rituale, la respectarea textelor ce stau la temelia Ritului şi la practicarea cu stricteţe a ritualurilor, în timp ce recunoaşterea rezultă din reguli, cel mai adesea administrative, care influenţează relaţiile externe şi inter-vizitele. Regularitatea, prin natura ei decurgând dintr-o adeziune intimă la valorile Tradiţiei, nicio autoritate masonică din lume nu o poate acorda sau retrage unei Obedienţe sau unei Jurisdicţii, în timp ce regulile recunoaşterii fluctuează din considerente cel mai adesea politice.