Geneza și istoricul spiritualităţii Ritului Scoţian Antic şi Acceptat​

Pentru Francmasonii acelei epoci, ca şi pentru cea mai mare parte a contemporanilor lor, spiritualitatea era eminamente religioasă. Omul putea fi teist, deist, panteist, mai rar ateu sau agnostic. «Marele Arhitect al Universului» îl reprezenta atunci pe «Dumnezeul» religiilor revelate sau, pentru filosofi, «Dumnezeul» unei religii naturale, raţională şi capabilă astfel să unească toţi oamenii, fără discriminare.

Apariţia Înaltelor Grade, înca din prima jumătate a sec. al XVIII-lea, pe lânga cultele recunoscute oficial, a introdus noi surse de spiritualitate în ritualurile masonice: ermetismul, gnosticismul, cabalismul, rosicrucianismul sau templierismul, fără a fi contestată însă existenţa unui «Mare Arhitect al Universului». Astfel se va elabora progresiv spiritualitatea Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, trăgându-şi esenţa din Cartea Legii Sacre şi din ceea ce avea să supravieţuiască din ezoterismul Vechilor Tradiţii.

Pe parcursul sec. al XIX-lea, gândirea filosofică a facut o distincţie clară între domeniul cunoaşterii şi cel al credinţei. Îndepărtată treptat prin teoriile deterministe şi evoluţioniste apărute, intervenţia divină nu a mai fost necesară pentru a explica originea lumii şi a creaturilor sau pentru a specula cu un scop anume: faţa ascunsă a Universului, „sacrul”, dimensiunea spirituală a Omului, absoluturile morale s-au înclinat înaintea singurei realităţi a lumii exterioare. Adâncit într-un Univers fără cauză, fără suflet şi fără intenţie, Omul, aflându-se singur faţă în faţă cu el însuşi, s-a refugiat în raţionalism, agnosticism şi materialism. Prin urmare, această evoluţie a spiritului a provocat reacţii radicale ale Cultelor şi ale conservatorismului.

Fidel Regulii imemoriale a Ordinului Masonic, Supremul Consiliu Suveran al Daciei impune Cartea Legii Sacre, simbolul spiritualităţii, să fie prezentă şi deschisă în timpul lucrărilor tuturor atelierelor sale. Conservând simbolurile în toată puritatea lor, legendele şi formele rituale ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat, printr-o legatură stabilita de-a lungul timpului, oferind astfel membrilor săi o posibilitate reală de trezire spirituală.

Specificitatea spiritualităţii Ritului Scoţian Antic şi Acceptat

Ritul Scoţian Antic şi Acceptat practicat de Jurisdicţia noastră postulează existenţa unui Principiu Creator, ca fundament spiritual al Universului. Neavând nicio prejudecată religioasă sau filosofică, rămâne astfel străin controverselor: neutralitatea şi universalitatea sa facându-l să treacă dincolo de toate acestea.

Lăsând membrilor săi libera determinare şi practica personală a convingerilor, care nu îl preocupă, Supremul Consiliu Suveran al Daciei își îndeamnă membrii să-şi exprime toată măsura libetăţii lor de conştiinţă şi să-şi păstreze mereu credinţa în perfectibilitatea Omului.

Propune adepţilor săi o cale iniţiatică tradiţională în treizecişitrei de grade, prin practicarea Ritului permiţându-le să-şi clădească viaţa interioară spre un nivel tot mai mare de spiritualitate.

Această cale îi invită să devină adepţi ai Principiului creator în lume, să resimtă unitatea Vieţii, să devină solidari oricărei existenţe.

Luând în considerare relaţiile dintre «Echer şi Compas», «Pământ şi Cer», material şi spiritual în Om, Ritul Scoţian Antic şi Acceptat îşi angajează adepţii să-şi întoarcă privirea spre Lumină şi să acţioneze.

Trezirea spirituală pe care acesta o induce trebuie să se concretizeze aici şi acum, în viaţa lor cotidiană precum şi în angajamentul personal şi responsabil la dezvoltarea societăţii.

Aderând la deviza «ORDO AB CHAO», Masonul de Rit Scoţian Antic şi Acceptat recunoaşte existenţa unui principiu al Ordinii în Univers. Deviza «DEUS MEUMQUE JUS» îi arată natura sa duală:

  • divină, revelând Fiinţa Universală din care provine;
  • umană, supunându-și acţiunile unei singure determinări, aceea a conştiinţei sale de om liber.

Dedicându-i lucrările sale, cu ajutorul Ritului şi prin practica acestuia, îşi manifestă intenţia de a se consacra realizării idealurilor inspirate de Spirit.

O spiritualitate deschisă spre sec. al XXI-lea

Este interesant că şi în Masoneria „gradelor înalte”, unde lojile sunt decorate preponderent în roşu, albastrul pătrunde, având mereu sens cosmic. Să privim, de pildă, R:.S:.A:.A:. – găsim albastru la gradul 19, la gradul 20 (în combinaţie cu galben), la gradul 22 (prima încăpere). La gradul 29 (Mare Scoţian al Sfântului Andrei), scaunele scoţienilor sunt albastre. A treia încăpere din gradul 30 (Mare Ales Cavaler Kadosh) este decorată în albastru.

Niciodată n-a fost vorba în Francmasonerie de vreun alt templu, în afara Templului lui Solomon. În Biblia ebraică se foloseşte cuvântul bait, care înseamnă casă, bait l’şem YHWH (1Regi 5;5/ 3Regi 5;5, în Tanaka şi Septuaginta este 1Regi 5;19), casa numelui lui Dumnezeu. Cuvântul templum,i, de unde se trage modernul „templu”, e folosit în traducerea latină din Vulgata a ebraicului bait. Este o traducere trădătoare, din multe puncte de vedere. Dar europenii o vor prelua şi o vor încetăţeni, iar masonii nu fac excepţie aici.

Termenul latin templum,i provine dintr-o ipotetică rădăcină proto-indo-europeană *tem-, cu sensul de „a tăia, a delimita prin tăiere o parte”. În vechime, augurii foloseau un băţ numit lituus, cu care trasau („tăiau”) pe cer o zonă, în interiorul căreia îşi efectuau observaţiile. Apoi, zona fu delimitată pe pământ, în scopul de a o dedica unui zeu. Ulterior, această zonă a presupus în mod clar şi o construcţie sau ridicarea unui artefact. Templul, mai ales în această din urmă ipostază, este în mod clar un axis mundi, un loc diferit de lumea profană: un receptacul, dar şi un adăpost al sacrului.

Cuvântul se referă mai ales la spaţiu şi la edificiu, specializare pe care şi-a păstrat-o în limbajul curent masonic. „A merge la templu” vizează strict locaţia clădirii. Sintagma „Cineva bate la Poarta Templului” are vocaţie simbolică, deoarece implică trecerea pragului sacru, însă se referă la o acţiune concretă şi imediată, bătutul în uşa lojii. Sub aspectul etimologiei sale, de spaţiu trasat, dedicat sacrului, pe care se ridică o construcţie adecvată, termenul templu descrie bine caracterul lojii ca încăpere şi, prin urmare, uzul lui masonic este justificat.

Templul lui Solomon are o altă istorie în lumea initiata. Acest colosal arhetip al culturii umane a produs un fenomen creator fără precedent în epoca speculativă. Mai întâi, după 1725, a născut ritualul de grad 3, considerat astăzi fundamental în toată Masoneria albastră. Apoi, a gestat deopotrivă continuarea gradului 3, numită Royal Arch, începând cu anul 1741; şi primele grade înalte prin legenda Maestrului Scoţian ori a Cavalerului Sf. Andrei al Scaietelui. Royal Arch-ul va fi sursa Ritului York. Maestrul Scoţian, atestat între 1733-1740 atât în Anglia, cât şi în Franţa, este una din sursele gradelor inalte.

Templul lui Solomon este imago mundi arhetipală a tuturor lojilor masonice albastre ori legate de Masoneria albastră, modelul lor absolut. El este evocat şi în numeroase grade înalte. Prin imago mundi, în literatura de specialitate, se înţelege proiectul ordinii divine prin care haosul devine cosmos. Fiecare colectivitate are propria ei manieră de a-şi imagina această ordine, pornind de la un centru (numit axis mundi). În lojile masonice, legiferarea Universului conţinută în Templul lui Solomon este sugerată prin elemente constitutive (precum am văzut), dar e plenar exprimată prin prezenţa Cărții Legii Sacre. Trimiterea la Templul lui Solomon implică, de asemenea, în mod categoric şi esenţial, relaţia cu sacrul. Loja este un spaţiu al sacrului.

Există, de asemenea, un sens metaforic al termenului templu, dezvoltat în efervescenţa creatoare a sec. al XVIII-lea, dar în afara spaţiului britanic. Conform Dicţionarului coordonat de Daniel Ligou, Fiind imagine cosmică, Templul este infinit şi nedefinit. Spiritual vorbind, el este «închis şi acoperit», «la adăpost de profani», «secret», însă «luminat» ori «foarte luminat»; acolo domneşte Lumina, adică «Libertatea, Egalitatea şi Fraternitatea». În sec. al XVIII-lea se pomeneşte despre «Templul Concordiei şi al Păcii», sau despre «acel Templu faimos, unde Prietenia îi izgoneşte pe trădători, unde Virtutea face fericiţi». În aceeaşi linie, masonii contemporani vorbesc despre construirea Templului Universal al Umanităţii, o metaforă pentru speranţa îmbunătăţirii omenirii. 

Repere masonice

  1. Modurile de recunoastere.
  2. Necesitatea Francmasonilor de a se reuni in Loji.
  3. Cand se reuneste, fiecare loja are obligatia de a lucra acoperit.
  4. Fiecare Mason are dreptul de a fi reprezentat in toate Adunarile Generale ale Ordinului si de a instrui reprezentantii sai cu privire la mandatul incredintat.
  5. Fiecare Mason are dreptul de a face apel la Marea Loja sau Adunarea Generala a Masonilor fata de o decizie luata de Loja sa.
  6. Fiecare Mason are dreptul de a vizita si a participa la lucrarile altor loji cu care avem semnate tratate de recunoastere reciproca.
  7. Niciun vizitator care nu este cunoscut de minimum un membru al Lojei vizitate, nu poate intra in loja fara a fi examinat potrivit traditiei.
  8. Nicio loja nu poate interveni in activitatea altei loji.
  9. Fiecare Francmason trebuie sa se supuna regulilor Jurisdictiei masonice in care isi are resedinta.
  10. Fiecare candidat pentru initiere trebuie sa fie nascut liber si de  varsta matura.
  11. Fiecare mason trebuie sa creada in reinviere.
  12. Cartea Legii Sacre  trebuie sa fie prezenta in fiecare loja.
  13. Toti oamenii sunt egali in ochii lui Dumnezeu si cand se intalnesc in loja sunt la acelasi nivel.
  14. Ordinul Francmasonic este o societate secreta detinatoare a unor secrete care nu pot fi divulgate.
  15. Francmasoneria este o stiinta speculativa intemeiata pe o arta operativa.
  16. Reperele Masoneriei nu pot fi schimbate. Acestea sunt reperele, cunoscute si sub numele de “corpul Masoneriei”, si nu sta in puterea niciunui om sau grup de oameni sa faca nici cea mai mica inovatie.
  17. Folosirea devizei Ritului, «ORDO AB CHAO»;
  18. Prezenţa în timpul lucrărilor a Cărții Legii Sacre, deschisă pe Altarul Jurămintelor, este obligatorie în toate atelierele de lucru ale lojilor;
  19. Aderarea la principiul mixităţii, conform regulamentelor de ordine mondiala a masoneriei mixte ;
  20. Neimplicarea în nicio controversă legată de subiecte politice sau confesionale;

Supremul Consiliu Suveran  al Daciei aplică fără restricţie aceste repere intangibile ale Ritului Scoţian Antic şi Acceptat în toate atelierele sale şi pretinde tuturor candidaţilor să le respecte întocmai.

Supremul Consiliu Suveran al Daciei impune menţinerea Statutelelor sale precum şi a Regulamentelor generale, respectarea strictă a principiilor Ritului de către toţi membrii Jurisdicţiei, iniţiaţi corespunzător în diferite grade, conform ritualurilor şi jurămintelor solemne asumate la fiecare ridicare în grad.

Aceia dintre ei care ar fi putut sau care ar putea fi tentaţi vreodată să renunţe, chiar şi la unul singur dintre principiile intangibile menţionate mai sus, trebuie să reflecteze şi să-şi revizuiască atitudinea, amintindu-şi mereu angajamentele solemne pe care le-au depus odată cu fiecare grad la care au fost ridicaţi. Dacă va fi cazul, Supremul Consiliu îi va obliga să demisioneze din atelierele care nu ar respecta riguros principiile Ritului şi astfel să nu sprijine sub nici o formă orice iregularitate sau practică deviantă care ar putea să apară de-a lungul timpului.